sâmbătă, 1 decembrie 2012

Diversificarea. Despre combinarea sanatoasa a alimentelor

Cred ca nu exista vreo mama care sa nu fi primit sfatul de a-i da copilului mar ras cu biscuti, sau suc de mar cu morcov. Si mai stiu ca acest sfat a venit insotit de afirmatia: "Poti sa ii dai linistita ca si voi ati primit la fel si uite ca sunteti sanatosi!". Ei, bine, oare ce inseamna sanatosi? Sanatatea se rezuma doar la lipsa de simptome atasate vreunei boli? Oare chiar suntem sanatosi tun? Nu vreau sa cadem in extrema ipohondrie, dar ideea de baza este ca "suntem ceea ce mancam"! Sigur ati mai auzit aceasta expresie. Cum bine zicea parintele medicinei Hipocrate, acum mai bine de 2000 de ani, "mancarea sa ne fie leac". 

Traim timpuri in care industria alimentara este la un nivel fara precedent. Bunicii nostri au trait multi ani sanatosi, dar daca analizam un pic dieta lor ne dam seama de diferentele majore fata de ceea ce mancam noi astazi. Bunicii nostri aveau alimentele din gradina proprie in mare parte, nu existau alimente super rafinate sau procesate industrial, nu existau toti acesti amelioratori, indulcitori, E-uri, afanatori, agenti de crestere, etc. In al doilea rand faptul ca suntem un popor crestin, prin post s-au efectuat adevarate detoxifieri ale organismului. In al treilea rand munca la camp si munca din gospodarie au fost exercitiile fizice pe care ni le recomanda toti medicii in ziua de astazi. Deci nu putem sa ne comparam cu bunicii nostri decat foarte putin, cu putina incarcatura genetica pe care am mostenit-o de la ei. :-)

Noi, in calitate de parinti avem datoria de a ne indruma copiii sa consume alimente sanatoase in combinatii sanatoase. Astfel, revin la inceputul acestui articol ca sa explic de ce nu este sanatos marul cu biscuti si sucul de mar cu morcov si, cum putem sa ne hranim copiii cat mai corect, asigurandu-le baza pentru un organism sanatos.

„Digestia incepe din cavitatea bucala”. Ati auzit cel putin o data aceasta afirmatie. Astfel, o masticatie corecta, eficienta, permite formarea unui bol alimentar pregatit pentru urmatoarea etapa a digestiei, din stomac. Daca alimentele sunt mestecate suficient, atunci prin maruntirea lor se mareste practic suprafata de contact cu sucul gastric facilitand asimilarea de nutrienti. In stomac, odata ajunsa mancarea, se efectuaza o ajustare de pH si o ajustare a temperaturii alimentelor (digestia este favorizata cand alimentele ajung la temperatura corpului). Astfel, daca se consuma alimente care au nevoie de pH diferit pentru digestie, in mod evident ca unele alimente vor ajunge in intestine nedigerate, intra in putrefactie si cauzeaza disconfort abdominal si alte efecte neplacute in timp. 

Exista cateva reguli simple pentru asigurarea unei diete sanatoase:
-          Apa nu se consuma in timpul mesei sau imediat dupa masa, ci cu jumatate de ora inainte de masa, si cu doua ore dupa masa.
-          Fructele nu se combina cu nimic (nu cu iaurt, nu cu cereale, nu cu legume si nici cu biscuiti:-)). Exista o singura combinatie care este acceptata de nutritionisti: fructe acide cu frunze verzi (salata, loboda, spanac, patrunjel, frunze de ridichi, etc.) sub forma binecunoscuta de green smothie;
-          Laptele nu se combina cu alte alimente, fiind complex si foarte greu de digerat. Combinatia cu cereale pe care ne-o servesc reclamele TV, prin urmare, nu este sanatoasa, in plus acidul fitic din cereale blocheaza absorbtia de calciu din lapte. 
-     Cerealele la cutie nu sunt o optiune sanatoasa, si in locul lor ar trebui introduse cerealele integrale tinute la inmuiat pentru a se elimina din acidul fitic.
-          Alimentele bogate in amidon (cartofi, paine, paste, etc.) si leguminoasele (fasole, mazare, linte) se consuma singure, sau combinatii intre ele, in nici un caz nu se combina cu proteine animale (exemple romanesti de combinatii gresite: friptura cu piure de cartofi, fasole scazuta cu carnati sau afumatura, mazare cu carne, etc.)
-          Grasimile saturate (unt, smantana, slanina) nu se combina cu proteine si nici cu alimentele bogate in amidon, ci cu legume;
-          Grasimile bogate in proteine (avocado, nuci, seminte, masline) se combina cu legume sarace in amidon sau cu fructe acre
-          Grasimile nu se combina cu zaharuri (fructoza). Exemple gresite: avocado cu fructe dulci, curmale cu nuci, fructe uscate cu avocado (nu are sens sa discutam despre deserturile pline de lapte, ulei(untura) si zaharJ)
-          Proteinele animale se combina doar cu legume sarace in amidon (cele verzi, cele bogate in apa si radacinoasele)
-          Fructele acide se combina doar cu fructe semiacide, iar fructele dulci se combina doar intre ele.
-          In timpul mesei se recomanda consumarea intai a lichidelor si alimentelor care se digera mai usor.
Revin la paranteza de mai sus: desertul arhicunoscut la noi, nu este deloc sanatos. Zaharurile trebuie consumate doar pe stomacul gol si in combinatia corecta, deci nu cum am fost invatati ca daca mancam tot din farfurie primim un binemeritat desert. :-) Este de preferat sa se evite consumul frecvent de prajituri sau produse de patiserie. 

Renuntati la alimentele procesate din comert, la produsele cu prea multe ingrediente pe etichete, la mezeluri, dulciuri, sucuri carbogazoase, la painea din comert plina de afanatori, amelioratori si alte E-uri, la produsele albe (rafinate) de genul faina alba, orez alb, zahar, etc.

Ati putea crede ca ne raman foarte putine de oferit copiilor nostri, dar nu este adevarat, ca de-abia acum descoperim impreuna cu ei cat este de bogat in roade pamantul asta si cat de gustoase sunt ele gatite simplu si cu dragoste de parinte.

Trebuie sa invatam sa gatim sanatos pentru copiii nostri si este o adevarata provocare, la inceput, sa invatam sa le oferim „deserturi” ( a se citi gustari intre mese) sanatoase. Sunt convinsa ca este doar o chestiune de timp pana ne vom obisnui noi, ca adulti, si pana ne vom indeparta de obiceiurile alimentare nesanatoase, vechi. 

Resurse pe care vi le recomand cu drag: 
http://www.cristelageorgescu.ro/meniul-zilei-3/
http://diversificare.ro/alimente/2011/12/cum-este-bine-sa-combinam-alimentele/
http://www.vindecator.com/cum-combinam-corect-alimentele-la-o-masa/
http://ro.scribd.com/doc/60789444/COMBINARE-ALIMENTE
Combinarea alimentelor si digestia, de Steve Meyerowitz, ed. Benefica, 2010 



vineri, 19 octombrie 2012

Diversificarea alimentatiei. Cat trebuie sa manance sugarul?

Aceasta este o intrebare care framanta orice mamica.
Teoria spune ca un sugar in jurul varstei de 4 luni va manca aproximativ 1000ml (plus/minus 200ml) de lapte matern (sau lapte praf) si stomacelul lui va avea aceasta capacitate pana in jurul varstei de un an.
Dupa introducerea meselor solide, la varsta de 6 luni, bebelusul va manca in jur de 600-700 g solide si 400-500g de laptic zilnic, respectiv 5 mese pe zi a cate 200-220 ml(g).
Dar teoria asta nu se aplica la toata lumea... :) Spre exemplu, fetita mea a decis ca ei ii ajunge laptic mai putin, astfel ca a crescut de la 4 luni cu 650-700ml de lapte matern pe zi, iar acum la 9 luni consuma cam 500ml lapte matern si maxim 250g solide pe zi.

Este important sa pregatim pentru copil portii mici si eventual sa le suplimentam daca vedem ca ii place. Un castronel plin cu mancare pus in fata unui copil mofturos (a se citi "copil care nu accepta bucuros alte alimente in afara de laptic" :-) ) nu il va stimula sa manance, ci poate chiar ii va starni si mai mult repulsia fata de mancare cand mama lui sta cu lingurita plina in fata sa cu intentia de a lichida enormitatea de castronel...
Nu umpleti cu mancare nici lingurita, ci oferiti-i doar cate jumatate de lingurita sa aibe timp sa mestece si sa inghita. Asadar, sa nu ii umpleti gurita cu mancare. Acesta este un obicei frumos si pentru adulti, nu doar pentru copii.
Pe masura ce creste copilasul, nu uitati sa ii oferiti mereu portii de copii! Nu le umpleti farfuriile cu mai mult decat pot ei consuma si nu ii fortati sa consume tot din farfurie.
Eu imi amintesc ca aveam portiile egale cu parintii si era stresant sa aud la masa: "mananca tot!", "hai, inca o lingurita si termini" sau "nu lasa norocul in farfurie!"... Mereu m-am chinuit sa mananc tot din farfurie.... Acest obicei cauzeaza in timp probleme digestive, care bineinteles ca nu m-au evitat...

Diversificarea alimentatiei. Importanta orarului

La cursul de puericultura am fost invatati ca sugarul este alaptat la cerere.
Am ramas cu aceasta invatatura in minte si cand am inceput diverisificarea am continuat sa-mi alaptez copila la cerere si nu intelegeam de ce refuza alimentele noi si de ce mananca putin. Practic, ei nu ii era foame cand venea ora mesei!
Am cerut sfatul medicului pediatru in aceasta privinta si dupa ce i-am povestit cum mananca fetita, m-a luminat, spunandu-mi ca orarul in alimentatie este cheia succesului. Copila mea, inca se trezeste noaptea de minim 2-3 ori pentru laptic si recupereaza noaptea ceea ce nu a putut papa ziua... Asadar medicul nostru ne-a invatat ca trebuie sa papalim la ore fixe, fara nici un fel de alimente intre mese.
Desi eu am avut probleme digestive si am fost sfatuita de medicul gastroenterolog sa mananc la ore fixe, nu m-am gandit nici o clipa ca la fel trebuie sa se intample si in cazul copilului mic...:(
Gustarile intre mese se recomanda a fi oferite (daca este cazul) la 2 ore distanta de mesele principale.
Noi, in prezent (la aproape 9 luni) avem urmatorul program:
- lapte matern la ora 6-7 dimineata
- fructe la ora 10:00
- legume la ora 13:00
- iaurt la ora 17:00
- cereale la ora 20:30
- noaptea lapte matern la cerere.
Personal, nu sunt foarte multumita de iaurt si cereale, dar, momentan sunt printre putinele alimente pe care le mananca fetita mea cu placere, pe langa laptele de migdale care este senzatie...:) Laptele de migdale il primeste completare la fructe sau legume.
De curand am citit si pe blogul Cristelei Georgescu aceeasi parere legata de alimentatia la ore fixe, explicata cat se poate de clar si de obiectiv: http://www.cristelageorgescu.ro/cand-mancam/01/2011/.

miercuri, 4 iulie 2012

Diversificarea alimentatiei. Un moment important in viata

A trecut timpul si, daca acum cateva luni scriam despre problemele alaptarii, acum trebuie sa ne pregatim pentru un alt moment important, diversificarea.
In tot acest timp de cand am rezolvat problema stimularii lactatiei si am reusit sa eliminam laptele praf, m-am documentat foarte mult privind diversificarea.
Bineinteles ca majoritatea celor din jur, bunici, matusi, vecine, prietene ne-au tot sfatuit sa incepem diversificarea la 4 luni, ca "toti am mancat biscuiti rasi cu mere, si n-am mai murit". Ce e drept n-am murit, dar suntem sanatosi tun? Inclusiv medicii ne-au sfatuit la fel, respectiv medicul de familie ne-a recomandat sucul de morcov si apoi sucul de mar, iar pediatrul ne-a recomandat "cereale amestec din 5 sau 8 cereale" ca "sa doarma toata noaptea".
Ei bine, inainte de a-i asculta si a trece la fapte, m-am apucat de documentat, deoarece nu eram convinsa ca este bine sa incep asa devreme diversificarea, mai ales ca citisem atat despre alaptat si toata lumea recomanda alaptarea exclusiva pana la 6 luni, in frunte cu Organizatia Mondiala a Sanatatii. In plus nu am gasit in comert cereale cu gluten pentru sugari sub 6 luni, deci ceva nu era tocmai in regula in recomandarile medicilor nostri. Ok...Si am gasit si explicatia: intestinele copiilor sunt mai impermeabile pana la varsta de 6 luni pentru a permite absorbtia anticorpilor din laptele matern. Aceasta impermeabilitate ar permite si trecerea altor componente din alimentele date crescand riscul de alergii, boli autoimune, diabet si in unele cazuri la obezitate.
Acum, daca ne uitam inapoi in timpurile de dinainte de marea industrializare, cand alaptau strabunicile noastre cate 2-3 ani exclusiv, putem vedea ca nu exista atat de multe cazuri de diabet, cancer, si alte boli consacrate in zilele noastre...
In ceea ce priveste introducerea de solide pentru ca sugarul "sa doarma noaptea intreaga", nu exista nici o garantie ca asa se va intampla. In plus sa ne gandim cat de bine este pentru noi, ca adulti sa dormim cu burta plina si apoi sa vedem daca are vreo logica sa ii ghiftuim bine pe copiii nostri...
Apoi este demonstrat ca un sugar care doarme noaptea intreaga prezinta risc crescut de SIDS (sindromul mortii subite la bebelusi). Asadar nu este normal sa fortam natura sa isi urmeze cursul. Corpul uman este o masinarie complexa cu multiple functii pe care nu le intelegem, dar de cele mai multe ori este bine sa lasam organismul in ritmul propriu.
O mama solicitata de copilul ei noaptea pentru a alapta nu va simti atat de mult oboseala, deoarece corpul ei este perfect definit de natura, astfel ca atunci cand alapteaza se secreta endorfine care ii induc o stare de bine si care elimina simptomele oboselii aproape instantaneu. Eu am observat asta mereu cand ma trezeam in toiul noptii pentru alaptat.
Asadar, am refuzat momentan inceperea diversificarii indiferent de motivele invocate de "binevoitori", de la cel cu dormitul noaptea, la cel ca "va refuza mai tarziu alte alimente ca se invata cu gustul laptelui".
Nu trebuie sa ii inlocuim neaparat 3 mese pana la varsta de 1 an, ci trebuie sa il invatam pe bebe ca mai exista si alte alimente in afara de lapte, dar laptele trebuie sa ramana alimentul de baza pana la aceasta varsta, deoarece laptele matern este mai bogat in anticorpi dupa varsta de 6 luni.


miercuri, 2 mai 2012

Minighid pentru un start reusit in alaptare

Intrucat in Romania doar aprox. 14% dintre copii sunt alaptati la san, este clar ca acest proces nu este tocmai simplu cum s-ar crede, multe mamici renuntand chiar din prima luna din cauza problemelor care apar.
Asadar, vreau sa ajut cu cateva sfaturi burticile care se pregatesc pentru ziua cea mare.
Eu sunt o mamica patita cu de toate in alaptare: n-am alaptat imediat dupa nastere, n-am pozitionat bine copilul la san, am facut ragade care m-au tinut aproape 2 luni de imi venea sa fug de cate ori alaptam (chiar si cu protectii de silicon), am dat completare cu lapte praf cand nu trebuia... Am sarit peste mese, pentru ca imi spuneau babele ca asa se aduna lapte. Gresit!!! Asa scade laptele! Eram pe punctul de a ramane fara lapte. Ajunsesem la 150 ml pe zi, cand fetita mea papa de 4 ori mai mult. Am citit tot ce mi-a picat in mana despre alaptare, am "sapat" internetul, am intrat pe site-uri dedicate din strainatate si apoi m-am chinuit sa restabilesc lactatia. Am reusit in cele din urma, iar acum alaptez exclusiv doar cu lapte muls pt ca bebe nu mai vrea la san, ca s-a obisnuit cu biberonul (chiar daca e biberon cu tetina cu curgere lenta!!!). Este o reusita, desi mi-as dori sa pot sa alaptez doar la san...Bine, totusi ca s-au inventat pompele de san.

Asa ca:
1. Insistati sa va dea copilul la san cat mai repede dupa ce ati nascut. Bineinteles, daca va simititi bine si nu intervin complicatii. Eu am avut tensiune mare si a trebuit sa raman in sala de nastere inca aproape 3 ore... S-a demonstrat ca daca bebelusul este pus pe pieptul mamei, in 15-20 de minute gaseste singurel sursa de laptic (cu minim de ajutor de la mami). Contactul piele-pe-piele intre mamica si bebelus il ajuta pe acesta din urma sa gaseasca sanul, il ajuta sa doarma mai bine (implicit si mamica doarme mai bine), si stimuleaza lactatia.
2. Studiati pozitia de alaptare. O pozitionare corecta, inseamna evitarea aparitiei ragadelor, care va spun din experienta ca dor crunt...Nu va bazati pe asistentele din maternitate sa va invete cum sa pozitionati corect bebelusul, pentru ca eu am patit-o chiar intr-o clinica privata, unde am crezut ca merg altfel lucrurile. Mie imi spuneau asistentele ca voi face rani si ca vor trece in cateva saptamani. NU ESTE NORMAL sa apara ragade. Acestea apar DOAR atunci cand bebe nu este atasat corect.
Pentru o atasare corecta va recomand filmuletele urmatoare:
Scoala de medicina Stanford: Alaptarea perfecta
Centru international pentru alaptare a dr. Jack Newman:
Un supt foarte corect
Un bebelus de 28 ore pus la san de medic
Un bebelus de 28 ore care prinde singur sanul, ghidat usor de mama
Prinderea mamelonului face diferenta dintre un supt corect si unul incorect

3. Copilului ii este suficient colostrul din primele 2 zile (aproape o lingurita la o masa). Cantitatile mari de lapte praf pe care le primeste in maternitate nu sunt normale din punct de vedere fiziologic, cum este lasat de la natura si nici nu s-a dovedit stiintific ca ar fi sanatoase. Urmariti filmuletul: Un bebelus de 10 ore
4. Daca aveti colostru in timpul sarcinii, consultantii in lactatie recomanda sa il colectati si sa il aveti cu voi in maternitate, sa nu i se dea suplimentare cu lapte praf.
5. Daca bebe primeste supliment de lapte in primele zile, sa il sistati cand vine furia laptelui. Sa il puneti atunci pe bebe la san cat mai des, ca sa ajute la golirea sanilor. Folositi pompa ca sa goliti sanii, sau goliti-i manual. Chiar daca vi se pare ca iese putin lapte cand folositi pompa, nu va faceti griji ca bebe este flamand. Cu cat va suge mai mult, cu atat mai mult laptic se va produce. Lactatia functioneaza pe principiul cererii si ofertei! Daca bebe este mai lenes, atunci folositi o pompa de san pentru a goli sanii dupa fiecare alaptare si sa stimulati astfel productia de lapte. In timp, bebe va invata sa suga mai viguros si atunci va creste cererea de lapte.
6. Vor exista zile cand bebe va plange "de foame". Copiii trec prin pusee de crestere in care vor cere mai mult laptic. Important este sa il puneti la san mai des, conform noilor lui necesitati, ca sa creasca productia de lapte, si sa nu ii dati lapte praf. Lactatia se va stabiliza, de regula in 48 de ore. Trebuie sa aveti rabdare, sa nu cedati si sa nu ii dati lapte praf in acele zile.
7. Dormiti cand doarme bebe.
8. Beti atatea lichide cate va potolesc setea. Este demonstrat ca daca beti mai mult decat de obicei, nu produceti mai mult lapte, ci doar mai multa urina.
9. Mancati ce ati mancat in timpul sarcinii, si evitati doar alimentele care baloneaza, gen fasole, varza, conopida. Nu consumati in cantitati mari menta, patrunjel sau salvie pentru ca scad lactatia.
10. Evitati folosirea suzetei si a biberonului in primele 6 saptamani pentru ca bebele sa nu refuze sanul. Se poate suplimenta cu lingurita sau cu paharul (Hrănirea cu paharul). Suzeta modifica modul de supt al bebelusului.
11. Nu oferiti un singur san la o masa si celalalt san la urmatoarea masa, pentru ca daca nu este bine stabilita lactatia, acest lucru va duce la scaderea laptelui in timp. La cele cu sanii mai mari, s-ar putea sa nu le afecteze lactatia, dar la mamicile cu sanii mici, poate aparea aceasta problema. Consultantii in lactatie recomanda schimbarea sanului in timpul unei sesiuni de alaptare de 2-3 ori.
12. Pentru stimularea lactatiei puteti goli sanii cu pompa dupa fiecare alaptare si mai puteti folosi si un galactogog.

Veti fi suprinse cat de viguros poate sa suga bebelusul...Pregatiti-va sanii din timpul sarcinii: masati cu ulei de migdale. La mine chiar a fost eficient.

miercuri, 11 aprilie 2012

Stimularea lactatiei cu ajutorul pompei de san si a masajului

In timpul sesiunilor de muls am masat mereu sanii pentru a stimula curgerea laptelui.
Nu am stiut insa cat de important este acest masaj si cat de mult poate sa ajute la cresterea lactatiei. Am fost convinsa suta la suta ca a fost doar efectul stimulentelor pe care le-am luat.
Prin cautarile mele online am gasit pe site-ul Universitatii Stanford un studiu legat exact de acest aspect:

Maximizing milk production with hands on pumping


Acum imi dau seama ca in cazul meu, reusita de a elimina completarile cu lapte praf, s-a datorat unui cumul de stimulente, printre care si aceasta tehnica de masare a sanului in timpul sesiunilor de muls.

Echipa de cercetatori de la Universitatea Stanford au studiat evolutia secretiei lactate la mamicile cu copii prematuri nevoite sa exprime laptele cu ajutorul pompei de san. Au fost studiate trei grupuri de mamici: unele care au muls exclusiv cu pompa, al doilea grup: mamici care au muls cu pompa si au folosit metoda compresiei pentru a stimula ejectia laptelui, iar cel de-al treilea grup au folosit si pompa si metoda compresiei si au muls suplimentar manual.

Iata rezultatele studiului lor:
Astfel s-a dovedit mai eficienta folosirea mixta a celor doua metode de exprimare a laptelui, atat manual cat si cu ajutorul pompei de san. 

 Pasii recomandati de ei pentru stimularea lactatiei:

1. Masati sanii inainte de sesiunea de muls
2. Mulgeti sanii cu o pompa dubla
3. Opriti mulsul cand nu mai curge in fir in palnia pompei si masati dinou
4. Mulgeti pe rand sanii cu ajutorul pompei sau manual
5. Alternati mulsul stanga-dreapta de 2-3 ori.

luni, 2 aprilie 2012

Ceaiuri combinate pentru stimularea lactatiei

Ceai pentru lactatie de la Fares
Compozitie: fructe de anason (Fructus Anisi), fructe de fenicul (Fructus Foeniculi), fructe de chimion (Fructus Carvi), urzica vie (Herba Urticae), frunze de melisa (Folium Melissae), cimbrisor (Herba Serpylli), menta (Herba Menthae).
Prezentare:  cutie 20 pliculete
Administrare: 3-4 cani cu ceai pe zi. 


Ceai pentru lactatie Humana
Compozitie: lactoza, maltodextrina, extract de fenicul, extract de chimen, ulei de fenicul
Prezentare: cutie 200g granule
Administrare: 1 lingurita la o cana, 2-3 ori pe zi


Ceai pentru ajutarea lactatiei Hipp
Compozitie: extract de anason, urzica, fenicul, chimen, balsam de menta, galega orientales
Prezentare: cutie 200g granule
Administrare: 1 lingurita la o cana, 2-3 ori pe zi

Ceai pentru lactatie Bebicina
Compozitie: Cimbrisor (Serpylli herba), Anason (Anisi fructus), Fenicul (Foeniculi fructus), Chimion (Carvi fructus)
Prezentare: cutie 20 pliculete
Administrare: infuzie din 1-2 doze, in 250 ml apa clocotita, 3 cesti / zi.


Ceai stimularea lactatiei Teekanne
Compozitie: anason, chimen, levantica
Prezentare: cutie 16 pliculete
Administrare: 3-4 cani pe zi

Ceai bebelusii soarelui  Sonnenkind
Compozitie: fenicul, anason, chimen si roinita
Prezentare: cutie 20 pliculete
Administrare: 3-4 cani pe zi

Ceai pentru lactatie Bio Holle Okoring
Compozitie: fructe anason (Fructus Anisi), fructe de fenicul (Fructus Foeniculi), fructe de chimion (Fructus Carvi), urzica (Herba Urticae), roinita (Herba Melissae), cimbrisor (Herba Serpylli), menta (Herba Menthae).
Prezentare: cutie 20 pliculete
Administrare: 3-4 cani pe zi

duminică, 1 aprilie 2012

Cum se pastreaza laptele matern?

Laptele matern are proprietati antibacteriene, este antimicrobian, antiviral si antifungic.

Astfel, ca el se poate depozita in diferite conditii de temperatura dupa cum urmeaza:
- la temperatura camerei 8-12 ore;
- in frigider aprox.8-10 zile;
- in congelator in spate pentru aprox. 3 luni;
- in lada frigorifica mai mult de 6 luni.

In frigider se poate depozita direct in biberoane. Eu asa am procedat mereu.
Pentru congelator, exista:
- recipiente din plastic (de obicei mamicile folosesc aceeasi marca la recipient cu marca pompei, datorita compatibilitatii cu pompa, putand exprima laptele direct in ele)
- pungi din plastic (preturi aug 2014: Avent 1.4 Ron/buc,  Tufi 1,8 Ron,  Nuk 1.7 Ron, Babyono 1.7 Ron, Elanee 1.8 Ron, Lansinoh 1.6 Ron, Tommee Tipee 1.6 Ron, Medela 4.7 Ron , Beaba 4.5 Ron,).

Atentie: Laptele matern nu se incalzeste la microunde!
Pentru incalzire sau decongelare, se introduce recipientul cu lapte intr-un vas cu apa calda (40 grade). De asemenea, trebuie mentionat ca laptele matern nu trebuie sa fiarba.

Completare la acest articol: raspunsul meu la comentariul de promovare a pungilor Medela:

Medela este producator de pungi de stocare a laptelui matern. O mama care alapteaza nu are nevoie de pungi de stocare. Cel mult are nevoie de biberoane in care sa stocheze o zi-doua, la nevoie, sau daca se intoarce la servici devreme.
Este firesc ca producatorul sa spuna ca laptele matern nu se pastreaza la temperatura camerei, atata timp cat nici o mamica nu il va tine in punga ci in biberon.
Practica de ani de zile a clinicii de alaptare a dr. Jack Newman arata clar ca laptele matern poate fi pastrat la temperatura camerei. In plus, adaug experienta mea de un an de zile de alaptat la pompa. Este mai bun laptele tinut la temperatura camerei, considerand continutul de nutrienti si gust, decat congelat si apoi incalzit. Prin congelare se pierd o serie de nutrienti, la fel si prin incalzire.

Resurse:
Expressing breast milk